luni, 21 iunie 2010

e pentru tine, sa iti fie de bine.







Sunt aici, m-ai prins,
Sunt cu tine în vis.
Nu număra minutele,
Te rog, nici secundele.
Le măsori cu ochii goi
Şi astepţi să alerge către noi.
Nu mai astept!
Vreau să vi, să plec,
Să ne trezim din beţia asta
Să ne pripim, să ne iubim
Corpurile din carne fleoşcăită,
Căci nu mai avem timp.
Vreau sa îţi număr dinţii
Şi să îţi văd plămânii
Cum se mişcă grabit
Să înghită aer obosit.
Să număr secundele în gânduri
Şi minutele cu mişcări bruşte.
Vreau ca azi să prindem muşte,
să le chinuim cu fum.
Să le arătăm că noi,
Cei doi oameni, suntem stăpanii.
Şi vom fi regii lor,
Ne vor iubi pe ascuns
Va fi exact cum ţi-am spus.
Vor plânge şi vor jeli
Ascuns în tăcere,
Minutele lor sunt mizere
Căci sunt lumi paralele.
Ei nu o cunosc pe a noastră:
ucigaşa, pe fugă, anostă.
 Şi vor şti ca noi doi
Suntem plini de gunoi,
Aşa suntem toţi
Oameni vii dar morţi.
Nu ştim când se termină,
Trăim cu o anumită vină
Suntem vinovaţi si fricoşi.
 Ne e teamă să ne desprindem
De lumea muştelor, căci e simplă,
E unică şi e chiar mică.
Ele nu au probleme ca şi voi,
Trăiesc să zboare, se nasc din gunoi,
Trăiesc puţin dar mult.
O viaţă de muscă în trecut
Aşa ai avut, şi vrei să ai,
Vei fi muscă undeva-n rai.
Vei zbura alergând în aer-
Aer plin de jeg si noroi
Căci şi tu, ca şi mine
Te naşti din acelaşi gunoi.

marți, 15 iunie 2010

tu.


Mă gandeam că malurile tale
Sunt perfecte si goale.
N-au frunze moi şi umede,
N-au vietăţi lucitoare
N-au nimic.
Cum de e totul gol-
nu ştiu.
Cum stai şi te priveşti-
nu ştiu.
Ştiu că frunzele ar fi verzi
Dacă le-ai atinge,
S-ar face praf verde pufos
Ori praf auriu zgronţuros.
Praf de stele neruşinat
Ce ne-ar inghiţi moale,
Repede şi înfometat.
Nu ştiu...
Ceva cam asa ar fi,
Şi tu m-ai privi de sus
Pierdut intre răsărit şi apus,
Înfometat de trecut
Plictisit de present,
Ai fi foarte atent
La privirea mea pierdută
Ca o proastă si geloasă cornută.
Grămezi de praf ar zbiera
Să le atingi cu degetele lungi,
Şi osoase,
Şi groase,
Cu pielea ta nepământeană.
Cred ca ai rânji la mine
Printre ridurile tale fine,
Iar eu n-as şti daca fac bine
Sau daca trebuie sa reacţionez,
Să fac o poză, să mă aşez
pe gâlmele tale din zgârci uscat
Sau să aştept să-mi dai voie
Să spun ceva încet şi apăsat,
Cum îţi place numai ţie
Când ma laşi să fiu vie.
Să inchid ochii să astept
Ca totul să fie tare şi inert,
Ca şi cerul tău de piatră.
Cerul ăla negru şi plin
de ceară şi praf şi venin.
Ai multe în tine,
Şi dacă stai pe vine,
Vei respira răguşit,
Iar malurile îţi vor fi de granit.
…tare, rece, va fi din nou frig.