tu.

Mă gandeam că malurile tale

Sunt perfecte si goale.

N-au frunze moi şi umede,

N-au vietăţi lucitoare

N-au nimic.

Cum de e totul gol-

nu ştiu.

Cum stai şi te priveşti-

nu ştiu.

Ştiu că frunzele ar fi verzi

Dacă le-ai atinge,

S-ar face praf verde pufos

Ori praf auriu zgronţuros.

Praf de stele neruşinat

Ce ne-ar inghiţi moale,

Repede şi înfometat.

Nu ştiu...

Ceva cam asa ar fi,

Şi tu m-ai privi de sus

Pierdut intre răsărit şi apus,

Înfometat de trecut

Plictisit de present,

Ai fi foarte atent

La privirea mea pierdută

Ca o proastă si geloasă cornută.

Grămezi de praf ar zbiera

Să le atingi cu degetele lungi,

Şi osoase,

Şi groase,

Cu pielea ta nepământeană.

Cred ca ai rânji la mine

Printre ridurile tale fine,

Iar eu n-as şti daca fac bine

Sau daca trebuie sa reacţionez,

Să fac o poză, să mă aşez

pe gâlmele tale din zgârci uscat

Sau să aştept să-mi dai voie

Să spun ceva încet şi apăsat,

Cum îţi place numai ţie

Când ma laşi să fiu vie.

Să inchid ochii să astept

Ca totul să fie tare şi inert,

Ca şi cerul tău de piatră.

Cerul ăla negru şi plin

de ceară şi praf şi venin.

Ai multe în tine,

Şi dacă stai pe vine,

Vei respira răguşit,

Iar malurile îţi vor fi de granit.

…tare, rece, va fi din nou frig.