prafuri

Era o data o camera moale cu lumina galbuie

In care eram doar noi si nu aveam nevoie de ei.

Era o zi lunga cat un an in care puteam fi.

Praful tau se amesteca cu al meu,

Se amesteca cu alcol si altfel de prafuri

Care ne faceau sa vibram, sa radem, sa ne lasam creierii in pace.

Eram primitivi si ne bazam pe simturi; eram praf.

Simteam ca nu se mai termina momentul cand teai intins,

Ai luat bricheta, ai aprins tigara si inca nu clipisem…

Filmul era mut dar aveam propriul scenariu,

Muzica era imperceptibila dar nu aveam nevoie de ea.

Aveam nevoie decat de noi insine si de praful din noi.

Sau cel putin asa credeam eu. Tu nu credeai.

…ar trebui sa mai lucram la partea in care si tu crezi, nu crezi?